Monthly Archive

Apropo de ce se mai zvoneşte prin blogosferă, aici e articolul de la care a început totul ( care ne place pentru că e bine scris şi argumentat serios) şi răspunsul ( au fost multe feţe care se uitau urât către acest articol, unele având bucăţica lor de dreptate, altele nu) care mie personal mi s-a părut cel mai bun.

Nu comentez despre economie şi alte de astea, pentru că nu mă pricep. Ştiu doar că bunul simţ nu mă lasă să fac un asemenea credit. Prefer să adun bani o decadă şi apoi să fac un credit mai mic, şi iacă mi-am luat un apartament. Sau ce-o fi.

P.S. Observ că cei trecuţi de o anumită vârstă, cu ceva experienţă de viaţă înclină spre proprietate personală, pe când tinerii preferă o chirie şi multe călătorii. (nu neaparat din alea fiţoase, ci din alea de mers şi văzut locurile alea grozave de pe tot mapamondul care îţi fac ochiul, de cum intri pe site-ul unei agenţii de turism) E o alegere personală, până la urmă, dar mulţi o iau pe aia păguboasă. Care încă nu se ştie care e.

Odată ce am început, nu îmi mai pot ţine gura. :)

Cam cu întârziere, am şi eu o reacţie faţă de tot ce s-a scris în legătură cu frumoşii noştri adolescenţi, care conform opiniei generale, sunt toţi trişti, deprimaţi, sinucigaşi, mai pe scurt emos. Urăsc acel cuvânt şi recunosc că acei copii sunt puţin plecaţi de acasă, dar sunt sigură că nu toţi sunt aşa. Dacă o fetiţă dezorientată s-a sinucis nu înseamnă că majoritatea fetiţelor de vârsta ei au asemenea preocupări.
Sunt mai multe de discutat pe această temă, bineînţeles. A cui e vina? De ce sunt ei aşa? Ce se întâmplă? Unii au uitat că au fost adolescenţi. Unii au uitat cum e să fii adolescent. De aceea, avem postari pe diferite bloguri în care se generalizează cam mult, dacă e să mă întrebi pe mine.
Nu doresc să iau apărarea acestor copii, doresc să îi iau puţin la rost pe părinţi, care ar avea nevoie de o educaţie serioasă înainte de a li se permite să procreeze. De asemenea, doresc să le amintesc celor care au vociferat contra acestor copii, că nici societatea în care trăim nu e cea mai brează. Şcolile nu sunt tocmai cele de pe vremuri mai vechi, iar profesorii nu reuşesc să impună acelaşi respect. Şi aceasta era partea care mă interesa.
Apropo de şcoli şi de elevi, am dat şi eu peste această petiţie astăzi. Şi mă întrebam, având în vedere că în ziua de azi e deja răsuflată faza cu tinerii care se sinucid, nu ar fi o ştire genială o astfel de iniţiativă? A se observa că mulţi dintre semnatari au vârste între 16-17 ani. Pentru mine a venit ca o surpriză plăcută. Dar şi ca o confirmare. Nu toţi adolescenţii sunt bătuţi în cap, nu toate fetele sunt pitzipoance, nu toţi sunt emo, nu toţi vor să se sinucidă. Ah, că nu îşi dau seama câte posibilităţi au şi cât de bine o duc? Sunt sigură că o duc extraordinar, mai ales când o grămadă de părinţi de-ai lor sunt plecaţi la muncă prin străinătăţi şi ei rămân acasă singuri, debusolaţi şi dezorientaţi. Sau dacă nu sunt plecaţi pe afară, se întorc seara de la muncă, fără chef şi obosiţi. Sunt sigură că o duc extraordinar. Din punctul acesta de vedere. Dacă e să mă întrebaţi pe mine, copiii ăştia au posibilităţi, dar cum nu ştiu că se poate altfel, nu prea le pot aprecia cum se cuvine, aşa că poate ar fi bine ca cineva să îi îndrume. Aşa, puţin. Cum părinţii sunt şi nu sunt, profesorii ar fi următorii mentori. Dar la ce material de profesori/profesoare iese în ziua de azi de pe băncile facultăţii, şansele sunt slabe ca adolescenţii să mai înveţe ceva de la ei.
Şi atunci, îmi spune şi mie cineva de ce se aşteaptă toată lumea să vadă nişte adolescenţi responsabili, cu valori morale puternice, ambiţioşi şi inteligenţi, când societatea noastră este una avidă de bani, putredă, deloc interesată de rezultate pe termen lung? Majoritatea sunt disperaţi să îşi adune averi cât mai mari, pentru a merge apoi să îi spargă în cluburile cele mai tari, pentru a demonstra duşmanilor că ei au valoare. Păi ce pana mea e asta? Şi ce pana mea ar trebui să înveţe copii din treaba asta?
Mdeah, aşa mă gândeam şi eu.

Concluzia: Aş vrea să văd prin ziare şi pe toate blogurile sprijin faţă de astfel de iniţiative, precum această petiţie. Se tot discută despre cât sunt ei de proşti sau cât sunt ei de inculţi. Hai să se mai discute şi despre faptul că unii dintre ei au potenţial, dar se duce şi ăla dracu pentru că nu e nimeni prin preajmă să aprecieze aşa ceva.

P.S. Aceasta e o atitudine defectuoasă, dacă e să mă întrebaţi pe mine. Iar dacă acestea sunt idolii copiilor, nu mă îndoiesc că ajung aşa. Şi eu m-aş sinucide dacă asta ar fi singura muzică disponibilă.

Având în vedere că vine week-end-ul şi ăla e timp liber şi sfânt pentru Botache, iar vouă v-a plăcut aşa de mult ceea ce am scris despre UBB şi tanti aia crizată, revin cu o povestioară despre altă tanti secretară, de data asta şefă. SNSPA vă spune ceva? Mi-e lene să scriu tot numele, dar mergeţi pe link pentru a vă lămuri. ( le dau şi vizitatori la ăştia, aşa rău am ajuns). En fin. Nu acesta este topicul discuţiei noastre din această minunată dimineaţă.

Botache încearcă un transfer în Bucuresh. Ştiu, ştiu, UBB va plânge amarnic dupe mine, la fel vor reacţiona şi clujenii, presa va vui, vor mai face o pauză de la ştirile despre fotbal şi huligani (nu dau nume, că mi-e frică) sau alea despre electorale sau ce pana mea mai e în vogă acuma. De ce încearcă Botache un transfer? Nu din cauză că mândra noastră capitală e mai plăcută sau mai suportabilă decât Clujul. Din contră ( sorry, ăsta e adevărul bucureştenilor, not my fault). Singurul motiv serios e distanţa rezonabilă. Între Braşov şi Cluj CFR-ul mă tot duce 5 ore dus, 5 ore întors. În cazul în care vi se pare puţin aşa, mă mai costă şi 130 ron această mică călătorie, extrem de neplăcută. Poate că şi asta vi se pare puţin, dar gândiţi-vă, sunt 130 ron în buzunarul CFR-ului. :D Şi ştim cu toţii ce condiţii ne oferă dânşii, drajii de ei. En fin. Acestea sunt motivele pentru care doresc să mă mut. Poate şi pentru că vreau să scriu post-uri despre altă facultă, să mai cârcotesc şi în alte părţi…Dar din nou, asta e o altă poveste .

Aşa că, ce face Botache? Ca tot omul, caută pe net, găseşte site, găseşte număr, îşi ia inima în dinţi şi sună. Răspunde o tanti, bien sur.

‘Bună ziua. SNSPA?’

‘Bună ziua. Da. Ce doriţi’

‘Păi sunt studentă la CRP în Cluj, anul I şi aş vrea să mp transfer la Bucuresh.’

‘Staţi că vă fac legătura la CRP. Aşteptaţi.’

O melodie stupidă. Aşteptăm cam 3 minute. Nu ne supărăm, ştim cum e cu legăturile şi ştim că uneori durează.

‘Bună ziua. SNSPA’

‘Bună ziua. Aş dori nişte informaţii în legătură cu un transfer. Sunt în anul I, studentă la CRP în Cluj-Napoca. La Babeş.’ (n-o fost zisă cu mândrie treaba)

‘Staţi că vă fac legătura cu secretara şefă.’

Melodie stupidă şi aştept din nou, gândindu-mă că această femeie trebuie totuşi să fi avut nişte simple informaţii de genul acesta, fără a fi nevoită să apeleze la tanti aia de sus. Dar nu ne enervăm. Vorbim de o instituţie de stat. Nimic nu ne mai miră.

‘Bună ziua. Cu ce vă pot ajuta?’

‘Bună ziua. Sunt studentă în anul I, la CRP în Cluj-Napoca. Doresc să mă transfer din anul II la SNSPA. Îmi puteţi spune ce trebuie să fac şi de ce acte am nevoie?’

‘De ce doriţi un transfer la Bucureşti?’

‘Stau în Braşov şi mi-este mai uşor să fac naveta până la Bucureşti.’

‘Deci nu aveţi domiciliul în Bucureşti?’

‘Nu. La Cluj sunt la distanţă. Aşa vreau şi la SNSPA.’

‘Îmi pare rău, dar nu cred că vi se va aproba transferul. Nu aveţi domiciliul în Bucureşti.’

‘Cum adică? Dar vreau să intru la fără frecventă.’

‘Nu contează asta. Eu vă zic de ce acte aveţi nevoie, dar sunt sigură că nu vi se va aproba.’

Mi-a zis ea de ce am nevoie şi ce tre să fac, dar nu am mai auzit nimic. Eram pur şi simplu prea şocată. Deci să ne lămurim: tanti secretara şefă de la SNSPA, catedra de Comunicare şi Relaţii Publice mi-a spus că nu mi se va aproba transferul la ei, la distantă pentru că nu am domiciliul stabil în Bucureşti. Aloooooooo gara, cine dracu le angajează pe tufele astea? Şi cât de prost poţi fi, într-o singură zi?

Bineînţeles că este o eroare, bineînţeles că tanti avea creieru pus pe moaţe şi nu îl putea folosi la momentul respectiv. De aceea Botache tot va încerca să facă transferul. Şi dacă nu merge, voi scrise laude la adresa lor pe blog. Pentru deliciul fanilor.

Măcar ştim o treabă: secretarele îs la fel peste tot.

Doamnelor şi domnilor agramaţi,

Am avut câteva confruntări cu ilustrele dumneavoastră persoane, care pe lângă că mi-au lăsat un gust amar, m-au făcut să vreau să iau distonocalm. Dar să nu ne irosim cuvintele şi ideile în introduceri măreţe. Să trecem direct la subiect, care invariabil, se învârte în jurul prostiei dumneavoastră.

O întrebare am, de această dată. O întrebare fierbinte, ce îmi bântuie nopţile, mă face să îmi pierd pofta de mâncare, cheful de viaţă! În momentul în care comunicaţi cu măreaţa Botache, în scris, într-un fel sau altul, şi aveţi o grămadă de greşeli gramaticale, de ce vă supăraţi când acestea vă sunt semnalate? Să fie oare din cauză că ( hop! şi am mai descoperit încă o calitate) sunteţi IMBECILI? Dacă acest termen vă displace, mai avem la dispoziţe ‘cretini’ ‘tâmpiţi’ ‘neiubiţi’ (cu precădere în varianta feminină). Alegeţi ce doriţi. Dar vă rog, răspundeţi la întrebare.

Mă numiţi pe mine nesimţită, obraznică. De ce? Doar am semnalat nişte greseli, v-am explicat regulile gramaticale şi raţionamentele din spatele acestor reguli pentru a vă scuti de o ruşine pe viitor. Am încercat doar să vă fac o favoare. DE CE???

Iar argumentele: Scriu cum îmi vine, mă grăbesc, nu am timp să ţin cont de reguli gramaticale, scriu la nervi, sunt pe net cui îi pasă, sunt argumente de copiliţe de 13 ani, care încă mai cred că poţi rămâne însărcinată dacă te masturbezi cu duşul. Aşa că vă rog, veniţi la mine cu ceva mai bun de atât.

Şi când mă gândesc că aştia fac facultate, îşi iau job-uri, avansează, iau ceva bani, pe când ei sunt material de sapă. Sau trotuar. Depinde de sex.

Dar nu v-am spus nici măcar despre ce este vorba! Ce obrăznicie din partea mea! Este vorba despre UBB, studenţii care frecventează facultatea, profesorii care spun că o fac, dar mint cu neruşinare şi oameni nervoşi. Şi agramaţi.

Să vă povestească Botache noua ei păţanie. M-am gândit io azi să le scriu colegilor mei un email cum că vreau să fac o reclamaţie că profesorii nu se prezintă la cursuri, ci îşi trimit asistenţii. Mailul era ceva mai lung, cu argumentări, raţionamente, spirit de războinic şi tot tacâmul. Nimic nerespectuos sau deplasat. Tocmai de aceea, răspunsul care a venit m-a mirat.

O tanti, nu spui cine că aşa m-a învăţat mama că e frumos, s-a gândit că e destul de avansată în ştiinţa internetului, a yahoo-ului, şi cel mai important, a limbii române şi mi-a răspuns la emailul meu politicos cu emailul ei plin de greşeli gramaticale şi de impertinenţe. Reacţia m-a mirat, deoarece ea a ridicat în slăvi UBB-ul şi pe profesorii respectivi, încercând să mă pună pe mine în banca mea de studentă indolentă care nu ascultă de oamenii mari care ştie ei ce face pe aicea. Limbajul şi mentalitatea m-au dus cu gândul că tanti are o vârstă înaintată şi că are calităţi de secretară. Neiubită, bineînţeles.

Aşa că i-am răspuns. Nu am dorit să fiu insolentă, doar i-am semnalat greşelile gramaticale, i-am explicat de ce nu e voie să scrii aşa şi de ce trebuie să scrii altfel, cu exemple de altfel, i-am explicat frumos că nu a înţeles nimic din emailul meu şi că e pe aceeaşi lungime de undă cu majoritatea. Faţă de modul în care ea mi-a spus să mă car acasă şi să las facultatea, eu am răspuns frumos. Am fost finuţă şi când i-am spus că nu e frumos să le spui domnilor profesori profi, dar dacă totuşi o faci, atunci când cere articol cuvântul respectiv, foloseşte-l.

Ghiciţi continuarea!!!

Nu aţi ghicit??

Hai că vă zic io! Tanti Lenuţa* s-a supărat. Mai jos, vă voi reproduce emailul ei, scurt şi la obiect, condimentat cu câteva comentarii botacheiene. Aşa cum vă plac vouă posturile calde servite pe acest blog.

Se vede de la o posta ca te caracterizeaza obrasnicia si impertinenta.

In emailul anterior, mă luase cu dumnevoastră. Acum a decis că s-a purtat mult prea frumos cu mine şi a luat-o pe arătură. Observaţi atitudinea de femeie nemângâiată de soartă, de secretară. De UBB chiar. Observaţi şi prima greşeală de ortografie. Sper că nu e nevoie să vă zic care e.

Daca secretara ne scrie mailuri colective asta nu inseamna ca eu ti am permis si sa mi scri pe aceasta adresa.

Tanti nu e mulţumită că am îndrăznit să îi scriu. Cred că ar fi fost prudent din partea mea întâi să îi scriu să o întreb dacă am voie să îi scriu, ca la facultate când baţi la usă, intri în secretariat şi întrebi: se poate? Probabil că ea aşa e obişnuită. Apoi, eu am fost contactată de mai mulţi colegi care mi-au luat adresa din acelaşi loc. Dar nu m-am supărat. Ce spune asta despre tanti Lenuţa? Că se crede importantă. Este? Bineînţeles ca nu.

Scriu cum vreau pe mail la repezeala si la nervi si in special la nesimtiti impertinenti fara limite.

Oare se referea la mine? Observăm în acest citat cum caracterul ei de intelectual stimat şi demn ne este dezvăluit prin graţia cu care rosteşte minunatele epitete nesimţiţi şi impetinenţi. De asemenea, logica dânsei ne dă pe spate, argumentaţia pentru folosirea greşelilor de gramatică şi ortografie neputând fi contestată nici de către cel mai bun profesor de filosofie pe care îl are Babeşul. (recitiţi mai sus ce am zis de puberele de 13 ani)

Nai decat sa reclami cat poftesti dar nu i amesteca si pe altii !.

Tanti e pornită la răsbel contra mea. Se simte tare ameninţată, dar gingăşia cu care se apără e pur şi simplu uimitoare. Cele două semne de punctuaţie din capătul propoziţie sunt singurele care trădează patosul cu care ea s-a implicat în compunerea acestui email. Acum că greşelile au fost explicate, folosirea lor s-a intensificat. De asmenea, spiritul ei patriotic şi intens poate fi observat şi în modul în care ea îî angajează pe toţi de partea ei, împotriva mea, nemernica.

Un sfat…. Poti sa te retragi de la UBB si sa te inscrii la tine la Brasov la particularii neinsemnati care s au infintat peste noapte numai pentru bani.

Aş vrea să ştiu care sunt respectivii particulari, dar tanti Lenuţa are informaţii doar din bârfa de la colţul străzii, iar eu nu sunt demnă pentru a primi aceste informaţii. Sunt mult prea obrasnică şi impertinentă.

Din păcate, acest email, înţelepciunea şi graţia lui m-au lăsat fără cuvinte şi fără posibilitatea fizică de a răspunde. Capacităţile intelectuale sunt cele ce mă împiedică acum de a-i răspunde pe măsură, deşi mă îndoiesc că voi putea vreodată.

(Acum lăsând şarada la o parte, care mai crede ca tanti asta are o legătură cu Babeşul? Nu de alta, dar prea apără instituţia. )

Apropo de emailul de la care a pornit toată nebunia, o să vă scriu mai pe larg ce e şi cu şarada aceea într-un alt post. Momenta vă zic doar atât: nu a răspuns nimeni.

Mulţumiri Lenuţei pentru bucata de entertainment! Nu ştiu ce ne-am fi făcut fără ea în această seară. Concluziile le trageţi voi, că io am fost la aerobic şi sunt prea obosită.

Peace out!

*Acesta este un nume inventat de către Botache. Persoana în cauză are un nume mult mai hilar.

Pentru cei care se intreaba pe unde e Botache, de ce nu mai scrie si de ce nu mai are chef sa raspunda pe mess la mesaje, am adus-o pe Botache aici sa va dea ea socoteala personal. Atentie! Nu va asteptati la prea multe. E un simplu mini-interviu.

Q: Unde ai disparut, Botache? Fanii tai sunt ingrijorati.

A: N-am chef de oameni momentan. Sunt in vacanta.

Q: De ce nu mai scrii? Ti-ai pierdut talentul?? (horrors of horrors)

A: Nu, sunt tot la fel de funny ca in prima zi. Doar ca blogul acesta e un part time job pentru mine. Iar acum sunt in vacanta, cum am spus mai sus. Sunt jobless, odihnita si multumita.

Q: E adevarat ca te-ai lasat de fumat? Fanii tai sunt ingrijorati si de sanatatea ta.

A: Da, m-am lasat de fumat. Apoi m-am apucat de dulciuri si mcdonald’s. Ah, si kfc. Si cola. Si seminte. Si s-a intamplat un lucru urat de tot. Acum insa mi-am facut abonament la sala. Mananc o gramada de fructe si salate si pui din ala bun de la chinesse. Imi si gatesc, dar uneori nu prea am chef. Mai mult zama, ca la noi in Ardeal.

Q: Si cand ai de gand sa te intorci? Ne e dor de tine. iti verificam blogul zilnic.

A: Habar n-am. N-am nimic de spus sau scris. Asta e adevarul. A fost o perioada mai ciudata si incerc sa imi revin si sa fiu okay, ca atunci cand lucram si eram la Cluj. Probabil cand ma voi simti la fel de bine ca atunci, o sa mai scriu pe aici. Ideea e ca voi mai scrie. :D E doar o situatie temporara, ce se intampla acum.

Q: Ai ceva de transmis fanilor tai?

A: Mersi de ingrijorari si preocupari pentru sanatatea mea. Sunt bine. Ne vom vorbi cand va fi cazul. Bonsoar.

Botache a plecat sa isi ia magneziul si calciul de care are nevoie disperata si sa isi faca ceva de mancare. Banuim ca asta ar fi fost tot ce avea de spus. Momentan. Asteptam cu nerabdare o mare revenire. Pana atunci, incheiem transmisiunea live, din studioul Racadau. Va multumim pentru atentie. La revedere!