După cum bine se ştie (tot urlu pe aici de câteva zile încoace), sunt ocupată în aceste minunate şi însorite zile ale lui martie cu despachetat tâmpenii, pus în ordine tâmpenii şi căutat de mobilă pentru a băga undeva aceste tâmpenii. Aşa că eu şi cu domnul Botache, înarmaţi cu nervi, răbdare şi muuuuuuuuuultă dragoste am pornit către multele 2, 3 magazine de mobilă de prin Braşov. Cu chiu cu vai, am găsit ceva la un preţ normal, un dulap super mare şi tare, ce are o culoare oribilă, tomnatică şi mizeră, care trebuie să ajungă any minute now pe la noi acasă. Neşte oameni şi-au luat angajamentul de a veni să îl aducă şi să îl monteze. Trebuiau să fie deja aici la o anumită oră. Dar nu au sosit.

Sună cunoscut, nu? Şi destul de recent avusesem aceleaşi neînţelegeri cu acei frumoşi băieţi de la Domo care nici măcar nu ma băgau în seamă (probabil din cauză că nu îşi pot coborî nasul la înălţimea mea şi probabil pentru că sunt tipă, însoţită de un tip, deci ar trebui să stau în colţul meu cuminte şi să tac, pentru că eu nu mă pricep la lucruri din astea) şi pe care a trebuit să îi tragem puţin de mânecă pentru a se ţine de cuvânt.

Şi totuşi. Acum s-a întâmplat ceva ciudat, ceva diferit, ceva parcă ireal pentru serviciile oferite de magazinele de orice fel din România. Oamenii cu mobila m-au sunat. La 5 minute după ora la care trebuiau să ajungă, m-au sunat.

‘Alo, doamna Lazăr?’

‘Nu, doamna Botaş, dar mă rog.’

‘Mă scuzaţi, vroiam doar să vă anunţ că vom întârzia o oră, dar sigur venim în această seară.’

Surprize, surprize.

‘Oh, okay, dar sper că veniţi 100% că eu am nevoie de porcăria aia. Mare nevoie. :D’

‘Sigur că da. Săru`mana.’

M-au sunat. Nu contează că au întârziat. M-au sunat pentru a mă anunţa că vor întârzia. Nu mi s-a întâmplat niciodată în această viaţa un asemenea fenomen. Încă nu îmi vine să cred. Stau şi îmi amintesc de cei de la Rds, pe lângă că au întârziat o oră (că cică din cauza traficului, păpuşe, că din someşeni până în zorilor am făcut o oră, hehe), a mai trebuit şi să le dau 3 telefoane în acest timp pentru a mă asigura că nu vor întârzia mai mult de oră.

Cu alte cuvinte: Fraţilor, dacă tot e să întârziaţi, aveţi numărul meu de telefon. Luaţi aparatul în mănă şi sunaţi-mă, în frast, să ştiu şi eu care-i faza.

I mean, cer chiar aşa de mult?

Btw, aştept din nou Rds-ul. Cică în maxim 30 de zile. Începem să pariem?