Stau si ma intreb azi. Mult prea multe, ca de obicei, dar una e mai arzatoare decat toate: oare chiar nu suntem in stare, noi romanii, sa facem o treaba ca lumea? Sa demaram un proiect si sa il ducem pana la capat? Acest proiect, daca se poate, sa fie si un succes? Oare chiar nu exista o echipa capabila de asemenea treburi?

Ce am invatat eu de cand lucrez? Am aflat partial raspunsul la aceste intrebari, iar din marturiile altora, cunoscuti sau cunoscuti de-ai prietenilor, am aflat ca aceste lucruri se intampla si la alte case. Raspunsul este bineinteles NU. Pai de ce, dom`le? Haideti ca va zic eu de ce.

Sa pornim putin si sa discutam intai despre omul care porneste afacerea, denumit generic ‘angajatorul’. In teorie, stim cum ar trebui sa fie si sa gandeasca acesta, pentru ca afacerea lui sa aiba un succes: in primul rand, trebuie sa aiba pregatita o strategie pe termen lung, sa fie dispus sa investeasca mai mult la inceput, pentru ca mai apoi sa culeaga roadele, sa stie sa isi selecteze oamenii si foarte important, sa stie cum sa discute si sa se poarte cu ei. Cum sunt de fapt angajatorii, mai ales cei care conduc celebrele ‘firme de apartament’? Opusul a tot ce am spus eu mai sus. Principala buba a acestei afaceri este atitudinea daunatoare a omului ce conduce. Mai exact, strategia pe termen lung nu exista. Exista doar o idee, definita in linii mari, care ar putea intr-o zi sa devina o idee mai buna si asa mai departe. Vedem noi pe parcurs. Avand o idee slaba de la care pornim, fara a face ceva cercetari si fara a stii mai exact ce se intampla pe piata sau care sunt sansele de reusita, e clar ca mergem la noroc si e clar ca sansele noastre de reusita sunt foarte mici. Dar nu conteaza. Pornim asa, cu aceasta idee in minte. Dat fiind faptul ca zgarcenia este caracteristica principala a acestui tip de angajator, el nu va investi mult in aceasta idee si bineinteles, nu va fi mult prea interesat de calitatea oamenilor pe care ii va angaja, pentru a lucra la proiectul sau. Principiul se numeste: ‘Bag cat mai putini bani si ma fac putred de bogat.’ Pornim de la un sediu care lasa de dorit, spatiu de munca din care multi ar prefera sa scape, calculatoare sau alte instrumente necesare execrabile. E clar ca pana la statutul de putred de bogat e cale lunga.

Cat despre oameni, prin echipa se pot strecura atat elemente valoroase, cat si elemente inutile, irelevante, dar periculoase care nu ar avea ce sa caute intr-un mediu civilizat. Pe acestia din urma eu i-am denumit ‘paduchi’, un termen ce li se potriveste de minune. Tot ce sunt in stare sa faca e sa intre in calea celor care au potential si care doresc intr-adevar sa munceasca, si nu reusesc din motive evidente.

Continuam astfel discutia si ajungem la echipa, adica oamenii care lucreaza pentru aceasta firma. Am stabilit deja care sunt cele doua categorii existente: paduchii si cei valorosi. Care e problema? Pai, simplu: cum ar putea avea succes acest proiect, daca acesti oameni nu se pot aduna si forma o echipa, la modul serios? Munca in echipa presupune comunicare, respect reciproc, interes fata de proiectul pentru care se lucreaza, responsabilitate. Sa discutam putin despre comunicare, termenul despre care se tot scriu pagini intregi, si in spatele caruia s-a dezvoltat o teorie extraordinara, dar care in practica, ne lipseste cu desavarsire. Cum poti avea o comunicare sanatoasa intre aceste doua categorii de oameni? Raspunsul este, dupa cum bine ati ghicit, nu poti. Pentru ca fiecare dintre aceste categorii are interesele sale, unele nobile, altele mai putin nobile. Oamenii valorosi se implica in ceea ce fac, le place munca pe care o presteaza, altfel nu ar fi ales acest post si doresc sa exceleze in domeniul lor si sa invete cat mai multe. Oamenii valorosi lucreaza, iar daca nu o fac, se simt frustrati, neapreciati (vom discuta putin mai incolo si despre acest termen) si cad usor in apatie. Paduchii, pe de alta parte, nu au nici o problema in a sta degeaba si a-si primi banii. Intrebarea: merit oare acesti bani sau nu? nu are nici un ecou in mintea lor. Ce, nu ajunge ca se prezinta la lucru si stau acolo 4/6/8 ore? E un efort extrem de mare. Aceasta categorie are de asemenea doua subcategorii: paduchii inofensivi, care stau si tac din gura si nu fac nimic, si paduchii periculosi, cei care nu fac nimic, dar au pretentii pentru munca pe care nu o presteaza, au impresia ca doar ei sunt cei care muncesc in firma si ii barfesc pe ceilalti angajati peste tot, inclusiv angajatorului, daca au ocazia. Aceasta categorie este extrem de periculoasa, din doua motive: cauzeaza nemultumiri si frustrari si astfel creeaza un mediu nefavorabil dezvoltarii firmei si de asemenea, determina plecarea oamenilor valorosi, care s-au saturat de asemenea ineptii, contribuind astfel la insuccesul firmei.

Sa discutam acum putin despre un al treilea lucru extrem de important si anume, tratamentul acordat angajatilor. Vom discuta la modul general si apoi vomintra putin mai adanc in problema. Mentionasem mai sus cateva cuvinte in legatura cu aprecierea pentru o munca bine facuta. Din pacate, acest concept tine de domeniul SF-ului. Ori nu exista deloc, ori apare in momentul in care un angajat mai vechi isi depune demisia si atunci i se spune, in treacat ca ar mai fi nevoie de el, sau i se face o oferta la fel de buna ca aceea pentru care omul pleaca. Nu mai mare, bineinteles. De cele mai multe ori, nici cand vine vorba de o demisie, aceasta atitudine nu este manifestata. Ce efecte are lipsa acestei aprecieri? Cei valorosi se frustreaza, simt ca muncesc degeaba, isi pierd incetul cu incetul interesul si refuza sa mai dea randament. Paduchii nu prea observa aceste lucruri, pentru ca natura lor lingusitoare le asigura doza de apreciere de care au nevoie, dar nu ei sunt cei ce conteaza. Asa ca, oamenii nostri valorosi nu mai doresc sa munceasca, isi baga picioarele si pleaca, lucru care am stabilit, e daunator si destul de periculos, asta bineinteles in cazul in care ne dorim ca firma noastra sa mearga bine.

Sa intram putin mai adanc in acest subiect si sa observam un alt fenomen, extrem de comun, dar care intra tot in aceasta sfera, a aprecierii. Mai exact, diferenta dintre paduchi si cei valorosi. In cadrul unei companii normale si sanatoase, aceasta diferenta ar trebui semnalata si rasplatita, sau din contra pedepsita pe masura. Cum se intampla de fapt lucrurile? In detrimentul celor care muncesc, bineinteles. Aceasta diferenta nu este nici macar sesizata, iar angajatul care munceste nu isi permite sa isi denunte colegul lenes, din motive evidente. Paduchele si omul valoros au aceeasi remuneratie, cu toate ca unul nu produce, iar altul produce cat pentru doi. Faptul ca acest lucru nu se observa, duce din nou la frustrare, nemultumire si se incheie cu inca o demisie.

Remuneratia este ultimul punct al discutiei, desi unii il considera cel mai important factor in alegerea unui job, eu consider ca intr-adevar e foarte important, dar mai sunt alte lucruri care conteaza cel putin la fel de mult. Care e problema cu banii in firmele acestea? Ca sunt putini, pe scurt. Sunt foarte putini. Sunt sub nivelul mediu si nu se vor mari, pentru ca dat fiind faptul ca firma merge cum merge (ne-am lamurit si de ce), nu exista posibilitatea de a da mai mult pentru angajati. Din nou, ajungem la nemultumiri si demisii. Paduchii dau din gura mult, dar nu pleaca. Rahatul caldut e mediul in care acestia cresc si se dezvolta si cu toate ca ei spun altceva, sunt multumiti de postul pe care il ocupa.

In loc de incheiere, spuneti-mi va rog ca nu am dreptate si ca tot ce am zis e o mare prostie. Vreau sa cred ca se poate face si altfel si ca poti fi apreciat daca faci o treaba buna. Si mai ales, vreau sa cred ca exista romani care nu manifesta un dispret ingrozitor fata de munca, ci sunt dornici sa faca intr-adevar ceva, mai mult decat sa dea din gura si sa urle, cu ocazia voturilor ‘haideti romani sa nu mai dam din gura, sa mergem la vot si sa schimbam lucrurile’ . Spuneti-mi ca se poate si altfel, pentru ca sunt extrem de dezamagita.

***DISCLAIMER***

Orice asemanare cu persoane sau firme reale este pur intamplatoare.

***END OF DISCLAIMER***