Sunt mult prea scarbita si obosita azi pentru a posta ceva serios si lung. Nu vreau sa vorbesc despre cat de mult ma scarbesc romanii si Romania, asa in general, mai ales acum in urma acestui mare scandal care s-a iscat in Italia. O spun altii si o spun mult mai bine decat as avea eu rabdare sa o scriu: aici si aici. Nu vreau sa vorbesc despre stirile senzatie de la ora asta, pentru ca sunt mult prea insipide pentru a mai fi mentionate si aici. Nu vreau nici macar sa fac misto azi si sa fiu neserioasa. In ultima vreme, am cam uitat sa fiu neserioasa.
Nu pot nici macar sa vorbesc de faptul ca ma simt extrem de dezamagita stiind ca nu conteaza sa fii valoros in aceasta tara, sa fii intelectual, sa gandesti si sa vorbesti. Aceste lucruri sunt futile si nu te duc nicaieri. Nu conteaza cat de bine stii sa faci un lucru, nu conteaza daca esti priceput prea tare in domeniul tau, daca vine unul mai lenes si ti-o ia in fata, pentru ca el a fost mai smecher. Nu conteaza nici ca iti place sau vrei sa muncesti, iar daca afirmi acest lucru, restul grupului se va uita la tine ciudat ca si cum ai fi un specimen venit de pe Marte. Da fratilor, mie imi place sa muncesc pentru banii pe care ii fac, altfel ma simt prost. Chit ca nu sunt multi, macar stiu ca ii merit. Altii se uita la mine cu mila si imi spun: Cu atitudinea asta n-ai sa faci nimic in tara asta. Si au mare dreptate. Ca sa faci bani aici ai doua posibilitati: te distrugi muncind enorm sau furi. Se stie bineinteles calea preferata de majoritatea romanilor. Daca este un lucru la care ne pricepem cu adevarat, un talent incontestabil cu care ne putem mandri, chit ca nu e nimic de lauda in chestia asta, e furtul, smenul, hotia, cum vreti voi sa ii spuneti. Nu stiu sigur daca romanul s-a nascut asa, dar a adoptat acest mod de viata, pe care l-a perfectionat pana cand l-a adus la rangul de arta. Daca s-ar da Nobelul pentru asa ceva, romanii ar fi favoritii la aceasta categorie.

Nu pot nici macar sa ma mai uit in jurul meu si sa vad cum oamenii astia ce ma inconjoara sunt complet lipsiti de ambitie, de dorinta de a persevera si de a evolua, a deveni mai buni sau a face ceva pentru ca lucrurile sa mearga mai bine. Exista o delasare care a devenit deja o stare de fapt si din pacate a cuprins si noua generatie, care pe langa ca nu stie pe ce lume traieste, nici nu e interesata sa afle mai mult. Nu e interesata ca are dreptul la o opinie, puterea de a face ceva pentru a schimba lucrurile, dreptul de a-si pastra demnitatea si de a nu se lasa calcati in picioare. Generatia noua se imparte in doua categorii: cei cu parinti imbogatiti peste noapte, tarani cu aere de mari boieri, care demonstreaza adevarul din spatele proverbului: Aschia nu sare departe de trunchi, iar crezul lor cel sfant e spaga si cei fara prea multe posibilitati materiale care se supun. I-am vazut in ipostaza de elevi de liceu, i-am vazut in ipostaza de studenti si NU vreau sa ii vad in ipostaza de adulti.

Putinii care sunt si care ridica vocea pentru a fi ascultati sunt acoperiti de vocea maselor. Asa ca te intrebi: pentru ce sa mai discuti despre treburile astea daca nimeni nu te aude? Pentru ce sa te mai zbati? Renunti si mergi si tu in aceeasi directie.

Mi-e mult prea sila si am scris deja prea mult. Mi-e sila de atata vorbarie, mi-e sila de faptul ca lucrurile nici macar nu dau un semn ca ar lua-o pe cale mai buna, mi-e sila de aceasta delasare a celor de-o varsta cu mine, mi-e sila de romani si mi-e sila de Romania.

Dar asta nu inseamna ca ma las. Am sa mai spun ce am de spus. Dar acum, sunt mult prea obosita.