Monthly Archive

Diseara, in Brasov, nush pe unde, are loc Noaptea Devoratorilor de Publicitate. Nu va faceti griji, vine si pe la noi clujenii, prin 15. Am mai scris undeva de treaba asta, dar mi-e lene sa caut in arhiva. Ideea este ca ma duc.

Apropo, ninge ca-n povesti afara! Me iz enjoying the show.

Nah, servus dara. Ne auzim cand ne-om intoarce.

Angajatul vine la sef in birou:

‘ Esti ocupat? As vrea sa stau putin de vorba cu tine.’

‘ Vino si tu peste o jumatate de ora.’

Peste jumatate de ora:

‘ Ai timp?’

‘ Da, spune. ‘

‘ Pai, au trecut ceva luni bune de cand lucrez aici, am randament bun, am dat rezultate. Eu consider ca merit o marire de salar. ‘

Angajatorul sta, se uita la el, il masoara, se gandeste si intr-un final, raspunde:

‘ Nu, imi pare rau. Noi nu procedam asa aici. ‘

Angajatul, stupefiat, nu stie ce sa mai spuna, isi pierde cuvintele si da sa iasa. Inainte de a iesi insa, seful ii da ultima lovitura:

‘ Cheltuie si tu mai putin, ce mama dracu! ‘

Continuam seria indragitelor noastre personaje, despre care va anuntam ca voi scrie in urma cu ceva vreme, cu un model care este bineinteles, o inspiratie pentru noi toti. O eroare umana demna de pus in rama, si in teapa, daca tot vine vorba de metode medievale. Este vorba de acel coleg de lucru care este, dar de fapt nu este.

Exista firme si firme, exista angajati si angajati. Exista unele firme in care anumite tipuri de angajati au un succes nebun, succes pe care nu l-ar obtine sub nici o forma intr-o firma serioasa. Da, exista firme in care oamenii care nu fac nimic, sau ma rog, mai nimic, sunt apreciati la culme. De ce? Am sa va explic mai jos. Colegul despre care vorbim noi aici este un asemenea personaj.

Sa vorbim putin despre stilul sau de a NU munci, deoarece avand o experienta covarsitoare intr-o asemenea materie, a dus aceasta inactivitate la rang de arta. Sau asa s-ar lauda el, daca cineva s-ar obosi vreodata sa ii ia un interviu. Cum reuseste acest om sa stea degeaba o zi intreaga si sa primeasca acelasi salar ca si un alt om care munceste si isi da interesul? E simplu.

Sa spunem ca dimineata vine la lucru. Unii dintre noi avem deja cateva taskuri prestabilite pe ziua respectiva, pe care trebuie sa le ducem pana la capat. Colegul nostru insa e mai smecher. Face valva, isi cauta de lucru, stabileste taskuri, urla toata ziua ca nu mai rezista, pentru ca munca e stresanta, se plange mult de situatia lui si mai ales ameninta incontinuu ca pleaca. De cee aceasta o strategie buna? Pentru ca angajatorul nu se oboseste sa verifice. Aude doar ca omul e stresat si atunci inseamna ca lucreaza si atunci e bine. Insa colegul nostru drag nu munceste. El stie ca alti colegi de-ai lui sunt continciosi si profita de acest fapt. El stie ca daca el nu va face, cineva se va obosi sa faca, pentru a nu fi tras la raspundere. Cine stie, cineva va fi atat de prost incat sa ii ia si partea lui de munca. Si e adevarat, se gasesc asemenea prosti, care inimbecilitatea lor nu isi dau seama ca respectivul specimen e un parazit care traieste bine mersi pe spinarea lor si se hraneste cu munca lor. Pentru ca acesta e termenul pe care il vom folosi pentru a-i defini pe acesti oameni: paraziti.

Si daca nu face nimic, cu ce se ocupa acest parazit? Bineinteles, internetul e mare si variat. Informatie exista, de toate felurile, pentru toti si pentru toate. Dar…ce e important a se observa la acest specimen este ca, pe langa ca nu munceste o zi intreaga si doar navigheaza agale pe net, acesta nu alege macar ceva subiecte interesante si nici nu cauta sa isi piarda vremea cu folos, (pentru ca exista si aceasta varianta) din contra. De obicei, are un forum sau doua pe care le frecventeaza non-stop, cateva ziare unde selecteaza stirile cele mai comune, vulgare sau stupide posibile si bineinteles, discuta pe messenger. Cu ce fel de oameni nu se stie, dar putem banui ca sunt la fel de dotati in IQ ca si dansul.

Care e problema noastra cu existenta lor? Doar faptul ca nu este sesizata o diferenta clara intre noi si ei, avem aceeasi remuneratie, aceleasi beneficii si acelasi statut. Doar ca…Noi lucram, ei se plang. Exista cazuri in care ei depasesc orice limita a nesimtirii si isi asuma succesele si realizarile celor care muncesc, caz in care demisia este cea mai buna solutie (putem fi si violenti si agresivi, dar sa nu uitam, avem putina demnitate). Acesti paraziti nasc frustrari, porniri violente, fantezii morbide si nervi. Intr-un final, ei cauzeaza disperare si parasire a locului de munca.

Pai de ce nu spune nimeni nimic? Pentru ca asemenea lucruri nu se pot spune din doua motive:

1. E posibil ca seful sa o interpreteze extrem de prost, mai exact ca o vada ca pe o initiativa josnica de a-l sapa pe respectivul, ceea ce nu da prea bine la CV.

2. Parazitului nu i se poate spune direct, deoarece atunci cand trebuie sa lucrati impreuna o vreme indelungata, vrei ca atmosfera sa fie cat de normala.

Asa ca inghiti frustrarea si iti cauti de lucru in alta parte, sperand ca intre timp, o masina, un fulger, un cutremur, un ghiveci sa elimine nenorocirea ta, care iti zace ca un ghimpe in coasta.

Sunt sigur ca aceasta subspecie umana se gaseste mai peste tot, in mai toate firmele si mai sunt sigura ca o duc al naibii de bine, prin simplul fapt ca ei nu se streseaza, orice s-ar intampla. Daca vor nimeri un loc caldut, birou, internet, salariu decent, ei vor fi multumiti, deoarece evolutia profesionala sau personala e un concept ce tine de domeniul SF-ului pentru ei.

CUm putem scapa de ei? Nu putem scapa foarte usor de ei. Sau cel putin eu nu ma pot gandi la o solutie destul de buna si diplomatica.

Publicul, daca are ceva idei, poate sa ma ajute. Sunt sigura ca majoritatea dintre voi, cei care ati lucrat, cam stiti despre ce vorbesc. Speak up.

Si in loc de incheiere, legat de acest subiect, link.

Ba, da io v-am zis vestea cea mare, fratilor?? Nuuuu???

A NINS MA LA CLUJ!!!

Totul e alb si frumos acum. Sa ne bucuram impreuna de priveliste.

Un mic ghid de supravietuire pe enternet, pentru masculii tineri si nelinistiti. (ma bufneste rasul) Deci, da. Cititi, ca e enteresant.

Ze new DEX will blow us away!!!

1. Ieri am fost pe la banca, si aia mi-au dat bani. Sunt niste draguti astia de la BT. Nici nu stau la cozi, nici nu is acre angajatele, spre diferenta de alea de la BRD, care au o faima ‘buna’. Deci mi-au dat astia bani, asa ca m-am dus sa iau si eu autobuzul, ca tot omul nacajit, fara masina, prin Kolosvarul cesta mic. Si vine mereuas masina cea mare si opreste si ies oamenii ca sa iasa aia care coboare, si printre cei ce ies, un om ce tinea in maini un scaun. Ma uit ciudat, dar zic: Las, e doar un scaun. Intram cu totii in autobuz. Il vad pe omul asta. Statea linistit pe scaunul lui si se bucura de priveliste. Amu, intrebarea cea mare e: asta face asa tot timpul, si in cazul in care raspunsul e da, vi se pare o idee buna, sau o fi fost doar o intamplare, caz in care nu mai e asa funny treaba?

2. Seara m-au chemat oameni in oras. Insomnia e naspa si e full pe acolo cu acei minunati tineri interesanti, care in decurs de 5 ani vor reveni la starea lor normala de mediocritate si vom fi cu totii fericiti. Deci nu aveam loc. Deci unde sa mergem? Pai hai in Piaf. Am strambat putin din nas, ca e neste preturi frate acolo si un meniu, ca iti vine sa te iei de cap uneori. Plus ca e un local micut rau di tat, aerisire nem, adica sunt doua ferestruici pe acolo, dar nu fac o mare deferenta. En fin, problema cea mare urmeaza acum. Merem noi in Piaf. In prima faza, Celin Dion, Bryan Adams si ceva muzica din aia a anilor `90, din aia trista rau di tat, pentru cei nostalgici. Sa nu uitam, localul se numeste Piaf. You know… Edith Piaf. Urmeaza partea a doua a programului serii: hip-hop. Old school stuff and new stuff, and sentimental shit and….de toate, in sfarsit. Punct in care ne-am intrebat toti: Oare Edith era pretenara cu tati astia si din cand in cand, mai ieseau la o bere, o treaba? Nush ce ar fi fost mai rau: muzica de aseara sau muzica de la radio? Toate astea in a jazzy pub.Hmmmmmmmmmmmmmmmm….

Oricum, diseara ma duc sa beau cu doua fete frumoase rau di tat. Ma duc sa beu inseamna ca merem sa ne facem praf, ca e deja cazul. Asa, ca intre fete. Nu imi cereti sa filmez urmarile, ca nu ma voi supune!

Later, alligator!

P.S. Link catre o treaba enteresanta. Voi ziceti de e adevarat au ba. Si inca ceva: fara generalizari la mine pe blog. Aici suntem moderati si open-minded, da? ;;)

Deci bai fratilor! Deci deci deci deci uitati-va la treaba asta! Deci eu am aici orgasm! Deci pfoai ce placere pentru retina mea, dumnezeule! Deci da. Superb.

A se remarca si muzica. :D

Se ajita lumea prin preajma cum ca trebuie sa mergem cu totii sa votam. De ce trebuie sa votam? Pentru ca trebuie facem ceva, trebuie sa actionam, nu sa stam toata ziua sa ne plangem ca lucrurile nu merg bine. Deci, trebuie sa votam. Pentru ca Basescu se straduie extrem de tare. Avem chiar legatura directa cu el, asa cum altii au legatura directa cu Dumnezeu.

Ce nu pricep eu este urmatorul lucru: de ce se considera inca faptul ca votul universal este o idee buna? Pentru ca ar trebui deja sa ne fie clar ca NU stau tocmai asa lucrurile. In cazul in care nu sunteti de acord cu mine, poftim neste statistici. Romanul nu intelege pentru ce, dar el merge sa voteze, pentru ca stie el ca ar fi de datoria lui sa faca acest lucru, pentru ca are acest drept, drept care a ajuns la el in urma faptului ca multi stramosi de-ai lui au murit pentru a-l obtine. Si uite ca eu vin si spun ca e o idee proasta. Bine, nici ideea de vot cenzitar nu ma incanta si oricum nu ar avea prea mult sens in ziua de azi, ar fi chiar mai rau decat cel universal. E clar unfapt ce tine de domeniul trecutului.

Asa ca, ce propun eu: ia sa introduceti dom`le un examen din ala serios pentru obtinerea unui carnet de drept de vot. Sa voteze doar cei care cunosc problema si au o opinie clara, pe care sunt in stare sa o si argumenteze. Nu cei care inainte de a merge la vot se consulta cu mamica, bunica si pisica, intreband: Deci eu ce trebuie sa votez? Nu avem nevoie de cetateanul turmentat printre noi, pentru ca ne-am saturat de esecuri si ne-am saturat ca incompetentii sa ajunga la putere, din cauza ca ei au reusit sa fenteze mai bine decat concurenta masele.

Pe langa aceste lucruri, recunosc, nu ma voi duce la vot. Nu imi sunt destul de clare lucrurile, asa ca nu ma pot pronunta inca. Prefer sa stau si sa ascult mai multe pareri, si apoi sa reflectez putin si sa imi formez o parere proprie, decat sa merg, alaturi de mase, si sa votez DA, pentru ca asa mi-a spus Basescu.

Si in loc de incheiere: astea is campanii electorale? Intelectul meu, cat de putin si sarac e nu mi-ar permite sa votez cu oameni care se preteaza la asemenea murdarii.

Si tineti minte: inainte de a sari, la vot sau la jugulara altui neam, instigati de vorbe inflacarate,  opriti-va putin pentru a va gandi daca e okay acest lucru si daca nu cumva vi s-au turnat minciuni. Opriti-va putin pentru a gandi. Nu costa mult pentru voi, dar ii va arde putin pe cei care mizeaza pe faptul ca voi nu ganditi.

Stau si ma intreb azi. Mult prea multe, ca de obicei, dar una e mai arzatoare decat toate: oare chiar nu suntem in stare, noi romanii, sa facem o treaba ca lumea? Sa demaram un proiect si sa il ducem pana la capat? Acest proiect, daca se poate, sa fie si un succes? Oare chiar nu exista o echipa capabila de asemenea treburi?

Ce am invatat eu de cand lucrez? Am aflat partial raspunsul la aceste intrebari, iar din marturiile altora, cunoscuti sau cunoscuti de-ai prietenilor, am aflat ca aceste lucruri se intampla si la alte case. Raspunsul este bineinteles NU. Pai de ce, dom`le? Haideti ca va zic eu de ce.

Sa pornim putin si sa discutam intai despre omul care porneste afacerea, denumit generic ‘angajatorul’. In teorie, stim cum ar trebui sa fie si sa gandeasca acesta, pentru ca afacerea lui sa aiba un succes: in primul rand, trebuie sa aiba pregatita o strategie pe termen lung, sa fie dispus sa investeasca mai mult la inceput, pentru ca mai apoi sa culeaga roadele, sa stie sa isi selecteze oamenii si foarte important, sa stie cum sa discute si sa se poarte cu ei. Cum sunt de fapt angajatorii, mai ales cei care conduc celebrele ‘firme de apartament’? Opusul a tot ce am spus eu mai sus. Principala buba a acestei afaceri este atitudinea daunatoare a omului ce conduce. Mai exact, strategia pe termen lung nu exista. Exista doar o idee, definita in linii mari, care ar putea intr-o zi sa devina o idee mai buna si asa mai departe. Vedem noi pe parcurs. Avand o idee slaba de la care pornim, fara a face ceva cercetari si fara a stii mai exact ce se intampla pe piata sau care sunt sansele de reusita, e clar ca mergem la noroc si e clar ca sansele noastre de reusita sunt foarte mici. Dar nu conteaza. Pornim asa, cu aceasta idee in minte. Dat fiind faptul ca zgarcenia este caracteristica principala a acestui tip de angajator, el nu va investi mult in aceasta idee si bineinteles, nu va fi mult prea interesat de calitatea oamenilor pe care ii va angaja, pentru a lucra la proiectul sau. Principiul se numeste: ‘Bag cat mai putini bani si ma fac putred de bogat.’ Pornim de la un sediu care lasa de dorit, spatiu de munca din care multi ar prefera sa scape, calculatoare sau alte instrumente necesare execrabile. E clar ca pana la statutul de putred de bogat e cale lunga.

Cat despre oameni, prin echipa se pot strecura atat elemente valoroase, cat si elemente inutile, irelevante, dar periculoase care nu ar avea ce sa caute intr-un mediu civilizat. Pe acestia din urma eu i-am denumit ‘paduchi’, un termen ce li se potriveste de minune. Tot ce sunt in stare sa faca e sa intre in calea celor care au potential si care doresc intr-adevar sa munceasca, si nu reusesc din motive evidente.

Continuam astfel discutia si ajungem la echipa, adica oamenii care lucreaza pentru aceasta firma. Am stabilit deja care sunt cele doua categorii existente: paduchii si cei valorosi. Care e problema? Pai, simplu: cum ar putea avea succes acest proiect, daca acesti oameni nu se pot aduna si forma o echipa, la modul serios? Munca in echipa presupune comunicare, respect reciproc, interes fata de proiectul pentru care se lucreaza, responsabilitate. Sa discutam putin despre comunicare, termenul despre care se tot scriu pagini intregi, si in spatele caruia s-a dezvoltat o teorie extraordinara, dar care in practica, ne lipseste cu desavarsire. Cum poti avea o comunicare sanatoasa intre aceste doua categorii de oameni? Raspunsul este, dupa cum bine ati ghicit, nu poti. Pentru ca fiecare dintre aceste categorii are interesele sale, unele nobile, altele mai putin nobile. Oamenii valorosi se implica in ceea ce fac, le place munca pe care o presteaza, altfel nu ar fi ales acest post si doresc sa exceleze in domeniul lor si sa invete cat mai multe. Oamenii valorosi lucreaza, iar daca nu o fac, se simt frustrati, neapreciati (vom discuta putin mai incolo si despre acest termen) si cad usor in apatie. Paduchii, pe de alta parte, nu au nici o problema in a sta degeaba si a-si primi banii. Intrebarea: merit oare acesti bani sau nu? nu are nici un ecou in mintea lor. Ce, nu ajunge ca se prezinta la lucru si stau acolo 4/6/8 ore? E un efort extrem de mare. Aceasta categorie are de asemenea doua subcategorii: paduchii inofensivi, care stau si tac din gura si nu fac nimic, si paduchii periculosi, cei care nu fac nimic, dar au pretentii pentru munca pe care nu o presteaza, au impresia ca doar ei sunt cei care muncesc in firma si ii barfesc pe ceilalti angajati peste tot, inclusiv angajatorului, daca au ocazia. Aceasta categorie este extrem de periculoasa, din doua motive: cauzeaza nemultumiri si frustrari si astfel creeaza un mediu nefavorabil dezvoltarii firmei si de asemenea, determina plecarea oamenilor valorosi, care s-au saturat de asemenea ineptii, contribuind astfel la insuccesul firmei.

Sa discutam acum putin despre un al treilea lucru extrem de important si anume, tratamentul acordat angajatilor. Vom discuta la modul general si apoi vomintra putin mai adanc in problema. Mentionasem mai sus cateva cuvinte in legatura cu aprecierea pentru o munca bine facuta. Din pacate, acest concept tine de domeniul SF-ului. Ori nu exista deloc, ori apare in momentul in care un angajat mai vechi isi depune demisia si atunci i se spune, in treacat ca ar mai fi nevoie de el, sau i se face o oferta la fel de buna ca aceea pentru care omul pleaca. Nu mai mare, bineinteles. De cele mai multe ori, nici cand vine vorba de o demisie, aceasta atitudine nu este manifestata. Ce efecte are lipsa acestei aprecieri? Cei valorosi se frustreaza, simt ca muncesc degeaba, isi pierd incetul cu incetul interesul si refuza sa mai dea randament. Paduchii nu prea observa aceste lucruri, pentru ca natura lor lingusitoare le asigura doza de apreciere de care au nevoie, dar nu ei sunt cei ce conteaza. Asa ca, oamenii nostri valorosi nu mai doresc sa munceasca, isi baga picioarele si pleaca, lucru care am stabilit, e daunator si destul de periculos, asta bineinteles in cazul in care ne dorim ca firma noastra sa mearga bine.

Sa intram putin mai adanc in acest subiect si sa observam un alt fenomen, extrem de comun, dar care intra tot in aceasta sfera, a aprecierii. Mai exact, diferenta dintre paduchi si cei valorosi. In cadrul unei companii normale si sanatoase, aceasta diferenta ar trebui semnalata si rasplatita, sau din contra pedepsita pe masura. Cum se intampla de fapt lucrurile? In detrimentul celor care muncesc, bineinteles. Aceasta diferenta nu este nici macar sesizata, iar angajatul care munceste nu isi permite sa isi denunte colegul lenes, din motive evidente. Paduchele si omul valoros au aceeasi remuneratie, cu toate ca unul nu produce, iar altul produce cat pentru doi. Faptul ca acest lucru nu se observa, duce din nou la frustrare, nemultumire si se incheie cu inca o demisie.

Remuneratia este ultimul punct al discutiei, desi unii il considera cel mai important factor in alegerea unui job, eu consider ca intr-adevar e foarte important, dar mai sunt alte lucruri care conteaza cel putin la fel de mult. Care e problema cu banii in firmele acestea? Ca sunt putini, pe scurt. Sunt foarte putini. Sunt sub nivelul mediu si nu se vor mari, pentru ca dat fiind faptul ca firma merge cum merge (ne-am lamurit si de ce), nu exista posibilitatea de a da mai mult pentru angajati. Din nou, ajungem la nemultumiri si demisii. Paduchii dau din gura mult, dar nu pleaca. Rahatul caldut e mediul in care acestia cresc si se dezvolta si cu toate ca ei spun altceva, sunt multumiti de postul pe care il ocupa.

In loc de incheiere, spuneti-mi va rog ca nu am dreptate si ca tot ce am zis e o mare prostie. Vreau sa cred ca se poate face si altfel si ca poti fi apreciat daca faci o treaba buna. Si mai ales, vreau sa cred ca exista romani care nu manifesta un dispret ingrozitor fata de munca, ci sunt dornici sa faca intr-adevar ceva, mai mult decat sa dea din gura si sa urle, cu ocazia voturilor ‘haideti romani sa nu mai dam din gura, sa mergem la vot si sa schimbam lucrurile’ . Spuneti-mi ca se poate si altfel, pentru ca sunt extrem de dezamagita.

***DISCLAIMER***

Orice asemanare cu persoane sau firme reale este pur intamplatoare.

***END OF DISCLAIMER***

Mi-e scarba. O scarba din aia care nu poate fi exprimata in cuvinte, dar pe care o ghicesti pe fata mea, de la o posta. Mi-e groaznic de scarba si as vrea sa ma exprim, dar nu pot, pentru ca inca nu e momentul. Si adun scarba si frustrarea asta in mine si simt ca plesnesc.

Asa ca am decis ca voi scrie aici, sa stie toti cat de scarba mi-e de tine, de persoana ta si de absolut toate gesturile tale. Da, de tine. Mi-e scarba de felul in care iti sta parul azi, mi-e scarba de felul in care ti-ai taiat unghiile, care de altfel sunt si pline de mizerie, fapt din cauza caruia scarba imi aduce stomacul pana in gat, obligandu-ma la eforturi monumentale pentru a-l trimite inapoi, unde ii e locul. Mi-e scarba cand porti albastru, verde, rosu, gri, bej, mov, lila, negru, alb, de toate. Pentru ca oricum te-ai imbraca sau aranja, tot la fel de groaznic arati. Pentru ca prostia ta transcende aceste mici trucuri, fiind vizibila chiar si pentru cei a caror viziune asupra vietii e extrem de superficiala. Prostia ta e vizibila inainte ca tu sa intri in camera, dar deja vorbesti stand in hol si te apropii. Stim toti care e de fapt gradul de prostie ce si-a facut cuib in tine, inca de la nascare, dar nu putem sa iti spunem, pentru ca nu vrem sa fim responsabili pentru sinuciderea ta. Pentru ca daca ai constientiza si tu aceste lucruri, ai lua o lama ruginita si ti-ai taia beregata. Eu as face-o cu placere pentru tine, insa nu imi pot distruge viata pentru un mormam de deseuri, ce alcatuiesc ilustra ta persoana. Mi-e scarba de felul in care respiri, abia perceptibil pentru restul, dar mult prea sanatos pentru a fi okay, pentru urechile mele. Imi imaginez zi de zi cum te voi omori, pentru ca nu vreau sa te torturez, vreau sa termin treaba din prima si de fiecare data dupa ce fac acest lucru, ma simt mult mai bine, ca si cum tocmai as fi avut un orgasm genial. Mi-e scarba de felul in care te apropii de mine si incerci sa te bagi sub pielea mea. Stai in mortii ma-tii acolo unde esti, pentru ca nu vreau sa devin violenta. Nu pot da ochii cu tine cand vii in fata mea, pentru ca te vad zacand intr-o balta de sanje, si dintr-o data, ranjetul incarcat de satisfactie mijeste pe fata mea, iar eu nu vreau sa il explic, ci doar sa il pastrez pentru mine. Mi-e scarba ca existi in viata mea si as face orice ca sa scap de tine. Puti ingrozitor a prostie si a tot ce poate fi mai rau pe lumea asta. Te plafonezi, absolut tot ce urmeaza sa spui ai mai spus deja, de aceea nimeni nu te mai asculta, nu iti pasa de absolut nimic inafara e tine, dar si tuturor le pasa de absolut orice, inafara de tine.

Sper ca intr-o zi sa te muti la miliarde de km departare de mine, preferabil alta galaxie (daca stii ce e aia si daca ai idee in ce galaxie ne aflam, desi ma indoiesc ca neuronii iti mai permit realizarea unor asemenea conexiuni fabuloase) pana cand mai pot a ma abtine si a nu urla catre tine.

Si inca o chestie: stiu ca ai vrea sa fii ca mine si ma invidiezi. Stiu prea bine cine esti, ce faci, ce simti, cum gandesti, cum actionezi. Esti o carte deschisa pentru mine si din pacate pentru cultura mea generala, esti si una extrem de proasta. Fa-mi placerea si dispari din calea mea, pentru ca mi-e o scarba extraordinara inca din momentul in care cineva iti pronunta numele in jurul meu, nume care se protiveste cu ilustra ta persoana.

Un sincer si calduros ‘MORI’ din partea mea, deseule toxic.

Dispari.

Pentru cei ce inca invata mot-a-mot comentariile pentru examenul la limba romana, si de asemenea, pentru cei nostalgici, lasati orice treaba aveti si priviti acilea. E belea!

Ma intreb, e o noua abordare de predare a materiei, insipide si plictisitoare, in care diverse specimene de elevi isi introduc diverse parti ale anatomiei lor delicate? S-au prins in sfarsit ca Sadoveanu a murit si s-au gandit sa modernizeze materia aceasta sublima, profund afectata de metodele folosite in timpul vechiului regim?

Oricare ar fi varianta corecta, blonda prototip tot hiperbola ramane!

Deci, am mai primit o leapsa via Doru. Deci , piesele mele preferate, d-alea instrumentale. Din moment ce nu le pot pune aici pe toate, am ales doar cateva. Here it goes: Read the rest of this entry »

Din categoria ‘Hai mai da-o in pizda ma-sii de treaba!’ va invit sa cititi aceasta mica stire.

Sincer, v-ati fi gandit la asa ceva? Ca io sigur nu.

Din ciclul: Oh doamne, s-o tampit wordpressu`, am si io o intrebare, ca sunt tare nedumerita. Chestia asta, care se vrea funny si tare misto, ar trebui sa mi se para funny? I se pare cuiva funny treaba asta? Sa imi zica si mie careva, is io prea rigida sau faza asta NU e deloc amuzanta, ci din contra?

E clar ca toamna aceasta s-au numarat lepsele, iar nu bobocii. Si din moment ce nebunia a cuprins toata tarisoara WordPress-ului, din care facem si noi parte, e de datoria noastra sa raspundem.

So, here it goes, leapsa via machiavellian, detaliile pot fi gasite aici:

1. Care e cel mai prost/stupid/mîrlan/libidinos/retard om politic roman?

Cu voia dumnealui, chiar primul in topul nostru cel de toate zilele, domnia sa, presedinte de oroare al PeSeDe-ului, Ion Iliescu. Ah, nu stiati? Traieste inca, bine mersi. De ce il nominalizam pe el? Pentru ca refuza cu desavarsire sa moara si pentru ca a venit sa isi raspandeasca propaganda intr-un loc in care nu are ce cauta. Sa ii scoata careva perfuzia si sa terminam cu prostia asta, ca ne-a ajuns.

2. Care e cel mai misto blogger roman?

Botache, ofcors. Pana si io o citesc cu placere. Fanii, aplauze, va rugam.

3. Cea mai “naspa” persoana publica promovata in acest an de media romaneasca (cu institutia de media inclusa)

Laura Andresan si Click. Oh doamne, mai e nevoie de lamuriri in acest caz? Mereti de investigati si veti intelege apoi.

Aha si acuma se presupune ca io dau leapsa mai departe. Deci hai sa pedepsim….mademoisella Albastra, Dragos care are blog mai nou, Seniorita, Rin Tin Tin, in cazul in care nu a ajuns deja pe acolo si Deroude, ca si el mi-a dat o leapsa si nu l-am putut uita. Ah da, si Dorin, ca m-a rugat sa i-o dau. ^.^

Nush cum e unii, dar noua ne e greu sa ne trezim dimineata devreme, pentru a merge la lucru. Foarte greu. 10 minute in plus de somn sunt o binecuvantare, ce sa mai zic de 15 sau 20….

Tocmai de aceea, alti oameni, mai inventivi ca noi, au gasit o solutie nazdravana pentru problema asta. Priviti si minunati-va! Este noul ceas saltaret si extrem de enervant.

Daca isi comanda careva, sa imi spuneti si mie de functioneaza au ba.

Nah, mai am inca o leapsa la activ, de la domnul Rin Tin Tin, pe care trebuie sa o onorez. Din fericire, asta nu e ca toate de pana acum, care nu au fost prea grozave, ba chiar din contra. Subectul e:  Ce intrebari sau replici de pomina ati luat sau ati dat?

Avand in vedere ca nu prea am avut eu relatii, ci doar aventuri de betie, nu prea imi amintesc multe replici. De primit stiu sigur ca nu am primit replici misto . Dar sa incercam sa ne amintim.

1. Eu cu el, pat, sex. El se chinuie, eu ma plictisesc. El se mai chinuie putin, eu incep sa casc. El se chinuie si mai tare, mai mai ca termina, la care eu il bat incetut pe umar :’Auzi, eu m-am plictisit. Hai la o tigara. ‘

2. Eu cu el, plimbare sub clar de luna. Plimbarea devine o cearta, inevitabil, indubitabil. Eu catre el, urland, nervoasa: ‘Imi bag pula! Ne despartim!’ El raspunde, calm: ‘Okay. De acord.’ Eu, mirata din cale afara: ‘Ceeeeee??? Eu nu vorbeam serios, cretinule!’ El, cu mila: ‘Eu da.’

3. El cu mine, conducandu-ma acasa dupa o noapte reusita sau nu. El vrea sa dea papuci, eu stiu. El nu are nevoie sa zica de papuci nimic, eu am priceput. Cand ajungem la destinatie, el spune totusi: ‘Esti talentata. Poate ca intr-o zi o sa scrii despre mine.’ Eu, ranita in orgoliu, ii raspund: ‘Nu te flata. Cine ar vrea sa citeasca o poveste despre un idiot mediocru?’

4. El, vrand sa dea papuci, desi noi doar sex, nu relatie, zice catre mine: ‘Auzi, tu esti prea desteapta pentru mine. ‘ Avea dreptate.

5. El, ranit in orgoliu de faptul ca il parasisem, desi, din nou, eu nu stiam ca eram impreuna, planuieste o mica razbunare. Mie mi se face chef de el. Asa ca eu cu el, la el acasa, sex. A fost naspa, bien sur, stiam eu de ce disparusem subit. La sfarsit, el, mai putin si dandu-si cu pumnii in piept de fericire imi spune: ‘Da` tu stii ca esti o curva, nu?’ Asta a fost cea mai tampita razbunare la care am fost martora. Replica mea a fost un mersi, pe ton de whatever. Si apoi am plecat.

Pe restul, daca au mai fost, nu le tin prea bine minte. Dar eu zic ca ajung astea.

Mai departe, pedepsim pe domnul Dorin Lazar (nu ii place sa i se spuna domnul Botache) si pe alde Bolthead, al lui preten. Si bineinteles, pentru cei ce mai trec pe aici si vor sa o ia. Luati-o fratilor, ca e pe gratis si e chiar misto.

Pentru a trăi în această lume nebună, trebuie să te adaptezi. Trebuie să fii în ton cu noile tendinţe, să arăţi cât se poate de bine şi să ai fiţe maxime. Chit că eşti fată sau băiat. Această diferenţiere pe bază de sex e oricum perimată, pe de o parte datorită faptului că femeia e la fel de agresivă ca un bărbat, înţelegându-şi prost feminitatea şi încercând să preia puterea prin atribute ce nu i s-au dăruit de la mama natură, iar pe de alta, datorită faptului că ideea de bărbat nu mai e nici cea tradiţională, cu care ne-am obişnuit. În cele ce urmează, ne vom concentra atenţia nu asupra magnificei specii de femei, relativ nou apărută, ci asupra bărbatului-nu-tocmai-bărbat.

Unii îi numesc faggets, termen care rostit în anumite ţări te face pasibil de o pedeapsă ce presupune ani bunicei petrecuţi în închisoare, alţii le zic gay. Dar nu ei sunt problema, ci majoritatea ce se ascund folosind termenul de metrosexuali. Metrosexualii sunt, aşa cum îmi place mie să îi numesc, homosexualii care încă nu au aflat că sunt homosexuali, dar despre care toată lumea ştie adevărul.

Pentru a fi mai explicită în această mică dezbatere a mea, voi exemplifica prezentându-vă un personaj. Nu am să mă obosesc să îi caut un nume, deoarece e fictiv şi nu contează. Cert e că lumea îi spune pe nume doar când e de faţă. Când dispare cu alte treburi, este supranumit Prinţesa. De ce este acest om supranumit Prinţesa? Datorită activităţilor sale efeminante. Printre acestea se numără: gesturi feminine, grijă şi atenţie la cel mai mic detaliu în privinţa aspectului fizic, frecventarea unor locuri privite ca fiind exclusiv destinate femeilor, precum saloane de cosmetică, mirosul extrem de puternic de parfum de firmă, ce se poate simţi pe o rază de 10 kilometri, chiar 12, după cum mi-au confirmat anumite persoane cu un iz extrem de dezvoltat. Să detaliem puţin despre partea cu salonul de cosmetică. Prinţesa este un muşteriu ce frecventează acest sanctuar cu regularitate, pentru diverse activităţi, dureroase sau plăcute deopotrivă. Printre acestea numărăm: epilat, inghinal, axial, dorsal, pe pectorali, pe picioare, pensat de sprâncene, vopsire de sprâncene, coafat, aranjat sau vopsit de păr, manichiură sau pedichiură, masaj. Întreaga gamă de servicii oferite de un salon de cosmetică ce se respectă e la dispoziţia acestui nou tip de mascul.

Ce e ciudat la acest om, mă veţi întreba? Şi aici intervine intriga. Nimic, înafara faptului că susţin că nu sunt gay, însă comportamentul extrem de feminin îi trădează cu disperare.

Pentru exemplificare, să o urmărim pe Prinţesă, în măiastra artă a dialogului:

-Mie îmi plac ăstia gay. Îs super tari, poţi merge cu ei la cumpărături, îţi dau sfaturi, ştiu să aleagă haine mişto, arată bine şi sunt de treabă, spune o fată oarecare.

Prinţesa aude această replică şi se burzuluieşte:

-Ce treabă ai tu cu faggetsii ăia scârboşi? Faggets! Ce tot vorbeşti acolo despre ei?

După anumite studii psihologice, s-a demonstrat că reprimarea unor anumite sentimente în legătură cu persoana ta te face să urăşti tocmai tagma socială din care faci parte.

O altă discuţie exemplificatoare ar putea fi şi aceasta:

-Mie îmi place să mă aranjez şi să mă îngrijesc. Nu văd care-i problema, ce, dacă-s tip n-am voie? Mie aşa îmi place.

Nici o problemă, doar până la punctul în care deosebeşti rozul de ţiclam, care este testul definitoriu. A fost aplicat, de către mine personal, pe o serie de bărbaţi indecişi în ceea ce priveşte sexualitatea lor, precum şi pe o serie de bărbaţi cât se poate de heterosexuali. Bănuiesc că vă imaginaţi deja rezultatele.

O ultimă vorbă despre această Prinţesă , şi poate chiar cea mai revelatoare, e faptul că îi place să se laude cu aventurile sale sexuale şi cu victimele pe care le-a făcut, în rândul femeilor, bineînţeles. A nu se înţelege că nu noi nu apreciem orgoliul masculin pentru ceea ce este el, în esenţa lui, dar dacă ai depăţit adolescenţa şi continui să te lauzi cu o asemenea fervoare, în legătură cu asemenea teme, ai o problemă.

Cu aceasta am încheiat analiza noastră pe această seară. Acest personaj extrem de complex ne va bântui multă vreme de acum înainte gândurile, cluburile şi vieţile, dar va fi de asemenea şi o bună sursă de amuzament, pentru cei care nu au reuşit să depăşească anumite tabuuri. Pentru noi, cunoscătorii, sursa de amuzament va fi întotdeauna prostia unor personaje şi discrepanţa între ceea ce sunt ele şi ceea ce pretind ele că ar fi.

P.S. Dacă vă regăsiţi în această descriere, tineţi minte: umorul nu dăunează sănătăţii, din contră, îi face al naibii de bine.

P.S. (2) : Aceasta nu este o odă închinată masculinităţii. Aceasta are metodele sale proprii de a se lăuda singură, atunci când e cazul. Nu are nevoie de suplimente nutritive.

Deoarece am hotărât că Bufonu` regal nu mai e chiar atat de regal precum obişnuia să fie,  iar blogul ei nu este cel mai genial şi nici cel mai interesant, sau cel puţin nu atât de interesant pe cât ar rvea ea să fie, vom schimba placa.

Pe parcursul vieţii mele am întâlnit o serie de personaje, care de care mai ciudate, mai proaste sau mai funny. Deoarece nu am avut până acum ocazia sau inspiraţia, am decis acum că voi scrie despre ele. La modul general, nu voi folosi nume, nici măcar nu contează aceste lucruri. Vreau doar să mă amuz puţin, să vărs nişte frustrări şi să îmi exersez mâna scriind ceva mai bine gândit şi nu atât de fugitiv, ca posturile scrise până acum.

Am intitulat acest mic experiment ‘Personaje numa` bune de pus în ramă’ şi am pregătit chiar şi prima descriere. Nu garantez pentru frecvenţa posturilor, garantez însă pentru o mai bună calitate a acestora.

Mulţumiri pentru atenţie. Următorul post va fi chiar primul personaj. Enjoy şi nu vă abţineţi de la comentarii.

P.S. Asta nu înseamnă că dacă voi găsi chestii interesante, nu le voi împărtăşi cu voi. Hihi. ^.^

Apropo, luai si eu leapsa cu ceasul de la bezdomny ( e prea complicat numele asta ca sa il scriu tot, sorry:D). Ora mea preferata nu e. Sau poate imi ziceti voi care e ora aia misto cand bate soarele la tine in camera, si o lumineaza toata si parca dintr-o data, toate lucrurile capata un sens?

Aia e ora mea. :)

Leapsa asta merge mai departe la cine o vrea. Nu pedepsesc pe nimeni azi. ^.^

Nah drajii mei, m-am intors. Cu noi planuri de viitor, proiecte interesante, momentan doar la stadiul de proiectii mentale, care in curand  speram ca se vor materializa in modurile corespunzatoare.

Cu o tuse serioasa si antibiotice la activ, va marturisesc ca ma simt mai bine ca oricand, nu mai am nevoie de comedii, mi-a revenit optimismul si cheful de viata.

Datorita faptului ca acest blog stagneaza ( no need to say it, i know), m-am gandit sa mai fac o schimbare si sa scriu  si alte treburi. Momentan am o idee, sa vad daca pe hartie e la fel de interesanta. Cert e ca pana nu o pun in practica, nu voi mai posta atat de des. Cei care ma citesc ca lumea si le place ce scriu eu aici sunt destui si mai sunt si misto, asa ca e okay.

Sper doar sa am destul timp sa intretin si ce am inceput aici cu blogul asta.

In rest, totul bine si frumos? Sa purtati fulare si manusi. Si caciuli. Botache stie de ce! ^.^

Ne mai auzim. :)

Deci da. S-a intamplat in sfarsit. Am cazut la pat cu raceala, febra si o mica intindere, de muschi. Asa ca, dispar di tat. In pat. Si apoi la Brasov, ca ma asteapta un masaj din ala misto acolo.

Distractie faina si pana revin, recomandati-miceva comedii misto, ca duc lipsa.

No bye!

Oameni buni, mai tineti voi minte petitia aia a mea, revoltata si suparata si furioasa?? Nah, iaca, au gasit-o si aia de la Evz pe net, cu ocazia acestui articol.

Daca tot e actuala inca problema, ia mai aruncati voi neste semnaturi acolo. Banuiesc ca sustineti cu totii aceasta cauza nobila. Pana si Evz-ul considera ca trebuie sa semnati. Sa va vad!

Apropo fetele, stiati voi mai nou care e ultima buba a barbatilor care mor de ciuda din cauza avantajelor pe care noi le obtinem, pe ochi, sani sau posterioare frumoase?

Menstruatul pasiv. Replica a iesit de la genialul domn Botache, pe acest blog, replica pentru ca i-am promis solemn ca il pun la mine pe blog, sa rada si fanii mei putin, nu doar ai lui.

Un sfat: Eu zic ca atunci cand menstruati pasiv, sa o tineti pentru voi. Nu de alta, dar e pericol mare sa i-o spuneti celei care menstrueaza activ si care btw, va injura pentru fiecare durere. ^.^

Ceea ce urmeaza sa va arat intrece limitele morbiditatii, inclusiv daca e sa calculam dupa standardele mele. Cifrele se schimba foarte repede… Ce e morbid in toata treaba asta e cat de repede se schimba cifrele in ceea ce priveste decesele, de orice fel vreti voi.

In curand, voi fi si eu o cifra acolo, Read the rest of this entry »

Cea mai buna veste a saptamanii a sosit!!! Credeam ca nu mai exista nici o speranta, insa soarele a iesit din nou si pentru mine!! Unicul, inegalabilul, spectacularul distonocalm se intoarce pe piata! De acum inainte, nu vom mai accepta calmante din alea triste, pe baza de plante, care nu au nici pe jumatate efectul ceaiului de tei! De acum inainte, distonocalmul va veghea pentru linistea si somnul nostru!

Incep sa ma simt mai bine. Parca se duce si mahmureala, incetul cu incetul. ^.^

Cum sa nu iti fie mila de unii oameni?

E grele, al naibii de grele.

Sunt mult prea scarbita si obosita azi pentru a posta ceva serios si lung. Nu vreau sa vorbesc despre cat de mult ma scarbesc romanii si Romania, asa in general, mai ales acum in urma acestui mare scandal care s-a iscat in Italia. O spun altii si o spun mult mai bine decat as avea eu rabdare sa o scriu: aici si aici. Nu vreau sa vorbesc despre stirile senzatie de la ora asta, pentru ca sunt mult prea insipide pentru a mai fi mentionate si aici. Nu vreau nici macar sa fac misto azi si Read the rest of this entry »

Pentru ca am fost acuzata de prea multa seriozitate si lipsa de profesionalism, in cariera mea magnifica si splendida de bufon regal al curtii wordpress-ului, am zis ca e timpul sa schimb putin placa.

Si ca sa nu mai fiti romanilor tristi, uitati ceva sa va descretiti fruntile, in aceasta splendida zi de joi!

P.S. In caz ca nu ati citit cartea, imi cer scuze pentru spoiler. ^.^

Statistici triste, asa cum ne-am obisnuit. Presupun ca sunt lucruri pe care le stim cu totii. Nu vreau sa comentez prea mult pe tema asta, deorece s-a tot discutat si s-au tot spus o gramada de lucruri pana acum, iar parerea mea nu e cu mult diferita de cea a majoritatii. Vreau doar sa spun o chestie: daca e un lucru pe care il regret, nespus de mult, e faptul ca m-am nascut in tara asta. Se putea si mai rau? Poate. Dar se putea si mai bine.

Un mare cacat, daca e sa ma intrebati pe mine. Un mare cacat.

P.S. Apropo, stie careva reclama aia la sampanie, daca nu ma insel, care spunea ca romanii sunt printre cei mai tristi oameni si ii indemna sa bea putin alcool, ca sa se mai inveseleasca? Nimeni??

P.S. Sa nu o aud pe aia cu ‘traim in romania si asta ne ocupa tot timpul’, ca fac cu nervul stang. A zis-o unul si acuma a devenit motto-ul tuturor romanilor. Mai lasati-ne.